
Eficiență energetică prin energie solară
Prin integrarea sistemelor fotovoltaice și a soluțiilor de stocare a energiei, compania își consolidează angajamentul față de o agricultură sustenabilă și își optimizează eficiența operațională.
Începând cu anul 2008, încă de la înființarea DN AGRAR în România, compania a experimentat un proces accelerat de consolidare și expansiune, totalizând investiții de peste 100 de milioane de euro.
De la listarea DN AGRAR la Bursa de Valori București, în anul 2022, compania și-a triplat afacerile.
Prin intermediul a cinci ferme
specializate: Apold, Cut, Lacto Agrar, Straja și Prodlact (creștere tineret bovin).
Gestionând peste 7.000 de hectare de teren în județele Alba, Sibiu și Hunedoara, cu obiectivul de a ajunge la 10.000 de hectare prin achiziții de noi ferme.
Prin DN AGRAR Logistics, companie care deține o flotă modernă de vehicule și care este specializată în servicii logistice și de transport de marfă, cereale și lapte de vacă.
Prin DN AGRAR Service, care asigură prestarea de servicii agricole de calitate, pentru înființarea culturilor de cereale pentru companiile din cadrul Grupului DN AGRAR.
DN AGRAR practică agricultura circulară și operează deja o unitate de compostare, planificând extinderea acestor instalații de compostare și la celelate ferme din cadrul Grupului.

Prin integrarea sistemelor fotovoltaice și a soluțiilor de stocare a energiei, compania își consolidează angajamentul față de o agricultură sustenabilă și își optimizează eficiența operațională.

DN AGRAR aplică tehnologii moderne de conservare a solului în cadrul operațiunilor sale agricole prin implementarea practicilor no-till și minimum-till. Aceste metode reprezintă un pas important către o agricultură responsabilă din punct de vedere ecologic, contribuind atât la menținerea sănătății solului, cât și la creșterea eficienței operaționale.

The vertical farming system offers multiple advantages, including consistent, high-yield production, water efficiency, and land conservation. For DN AGRAR, this project is an opportunity to capitalize on cutting-edge technology while enhancing sustainability, lowering costs, and improving the health and productivity of livestock.

Proiectul transformă gunoiul de grajd provenit din fermele de lactate într-un îngrășământ organic de înaltă calitate, sub formă granulară, folosind tehnologia avansată de compostare Kohshin.

DN AGRAR și BSOG Energy, o companie energetică axată pe dezvoltarea unor unități de producție a biometanului în întreaga Românie, deținută de Black Sea Oil & Gas, au anunțat semnarea unui acord de cooperare pentru o facilitate de producție a biometanului în România, cu o capacitate totală cuprinsă între 15 și 20 MW.

Prin proiectul fabricii de compost, DN AGRAR gestionează eficient gunoiul de grajd și crește fertilitatea solului, contribuind activ la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Această inițiativă demonstrează angajamentul DN AGRAR față de principiile agriculturii circulare, în calitate de promotor al acesteia.

Unul dintre proiectele stabilite pentru anul 2023, este Proiectul Straja, respectiv construcția unei noi ferme, cu o capacitate totală de 5.000 de animale, însemnând 4.000 de vaci de lapte și 1.000 de tineret bovin, care va avea 2 rotoare pentru muls și va fi construită pe o suprafață totală de 10 hectare.

Creșterea productivității fermelor și reducerea muncii manuale cu 50% datorită roboților avansați pentru muls și îngrijirea ugerului.

Implementare strategică a standardelor IFRS pentru pregătirea transferului pe Piața Principală și creșterea transparenței financiare.
Primește cele mai recente noutăți, rezultate și rapoarte pe email.
Prin abonare, ești de acord cu Termenii și Condițiile și cu Politica de Confidențialitate. Acest site este protejat de reCAPTCHA, iar se aplică Politica de Confidențialitate și Termenii Google. Furnizat de © Euroland.com: Termeni de utilizare, Politică de confidențialitate, Politică privind cookie-urile.