Pe lângă activitatea de producție a laptelui, DN AGRAR desfășoară în plan secundar activitatea de producție a cerealelor, parte a economiei circulare. Astfel, un avantaj major al nostru îl reprezintă faptul că producem intern hrana pentru consumul animalelor.
Activitatea de exploatare a terenurilor agricole aflate în proprietate sau în arendă este derulată prin intermediul companiei DN AGRAR HOLDING SRL, care are ca obiect de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), a plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase.
DN AGRAR HOLDING SRL este compania care asigură baza furajeră pentru ferma Apold. De asemenea, fiecare dintre celelate 2 ferme cu producție de lapte de vacă, din cadrul DN AGRAR, realizează activități de exploatare a terenurilor agricole, cu scopul de a asigura o parte din baza furajeră pentru animalele
care le găzduiesc.
În domeniul cultivării cerealelor, firmele din grupul DN AGRAR lucrează aproximativ 7.000 de hectare localizate pe raza județelor Alba, Sibiu și Hunedoara (teren deținut atât în arendă, cât și în proprietate), obiectivul nostru fiind să ajungem la o suprafață lucrată de 10.000 de hectare prin achiziția altor ferme cu producție agricolă vegetală.
Producțiile realizate pentru culturile înființate sunt folosite atât pentru asigurarea bazei furajere pentru fermele de vaci ale DN AGRAR (porumb siloz, lucernă, triticale siloz, iarbă, paie de grâu), cât și pentru plata arendei (acelor arendatori care optează pentru cereale).
O altă activitate adiacentă o reprezintă producerea, spre vânzare, a cerealelor (grâu, porumb, orz) și a plantelor oleaginoase (soia și floarea soarelui).
DN AGRAR implementează în fermele sale, o tehnologie modernă de conservare a solului prin folosirea tehnologiei minimum tillage, care este prietenoasă cu mediul înconjurător.
Mihaela este Contabil Șef în cadrul DN AGRAR, din 2011. Ea asigură organizarea activității financiar-contabile, activitatea societății și răspunde de îndeplinirea la timp a obligațiilor față de bugetul de stat și față de terțe părți.
Este absolventă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și deține un master în Audit Contabil. Ea este autorizat profesional ca expert contabil și este membru al CECCAR din 2010.
Înainte de a se alătura echipei DN AGRAR, Mihaela a fost analist credite juridice și membră a comitetului de aprobare a creditelor în cadrul unei companii de asigurări, instituție bancară, precum și un economist într-o companie cu un profil similar.
Adina este absolventă a Academiei de Studii Economice din București și deține un master în Expertiză Contabilă și Audit. Datorită interesului său ridicat în domeniul creșterii animalelor, a urmat cursuri de calificare și s-a specializat în țări precum Irlanda, Anglia, Italia și SUA.
Este membră a echipei DN AGRAR începând cu anul 2011, începând ca responsabil al fermei Lacto Agrar.
Datorită implicării, experienței și performanțelor acumulate în cadrul fermei, începând cu anul 2015, este managerul fermelor de creștere a animalelor din cadrul DN AGRAR GROUP SA.